Apuseni Maraton Iulie 2012
Nu există cuvinte care să
descrie ce am simțit când am ajuns la Finish, nu se poate explica amestecul de
suferință și mândrie, cred că o imagine face cât o mie de cuvinte.
Primul meu maraton:
Era 7 dimineața, ne-am trezit ca să mergem la Start, ziua era
spelendidă și de la geamul hotelului se
vedea un peisaj incredibil. Surpriza mea a fost că așa devreme erau deja 25 de
grade - prea cald, m-am gândit.
Luăm chip-ul, mergem la Start și abia ne dezmeticisem că am
și auzit numărătoarea inversă. Am pornit foarte calm, nu era momentul să apăs
tare pe accelerație, eram foarte conștient de faptul că e dublul față de orice
altceva făcusem până atunci și nu cunoșteam traseul.
Fără să-mi dau
seama am început să prind un ritm comod și kilometrii treceau, apoi am ajuns la
intersecția unde se împart cele două
probe: ”maratón stânga” - strigă unul
dintre voluntari , la mine era lipsa de exepriență :); până în acel moment
alergaserăm 13,5 km cu o urcare de 300 m și o coborâre de 500m, în care, cum nu
se putea altfel, am căzut, dar nu mi s-a întâmplat nimic, de data asta am căzut
în iarbă.
După intersecție
eram mult mai puțini, dar mi-am dat seama că mergeam bine, nu mă uitasem la
ceas și abia la sfârșitul coborârii, după ce coborâsem 1200m, la km 23,7, m-am
uitat și m-am gândit că timpul e foarte bun, dar că nu trebuie să-mi pierd
capul.
Începe coborârea, căldura era insuportabilă, mai mult de 35 de grade; îmi
amintesc că într-unul dintre puncte am aplecat capul și vedeam cum curge apa de
pe capul meu șiroaie, nu mă mai opream din băut apă și era ca și cum ar fi
căzut în gol, îmi simțeam stomacul plin, dar ca și cum n-ar fi fost nimic,
Aici a venit momentul, ceva nu mergea bine…după ce am urcat 500 m cu un
soare impresionant, mi-am dat seama că mi se încețoșa privirea și că nu mai pot
să fac doi pași drepți, am căzut la pământ și mi-am pierdut cunoștința. Era km 31,9
km. Când m-am ridicat, eram la umbră, ajutat de 4 dintre participanți. Mă
gândeam că s-a terminat totul, nu puteam să mă ridic, nici măcar nu-mi țineam
capul, n-aveam putere și mai rău era că neîncredera câștigase, îmi treceau de
toate prin cap. Am oprit mobilul. Pentru mine cursa se terminase, nu mi se
părea posibil să mai fac 9 km în stare în care eram. Nici măcar 2 pași.
Înainte de orice vreau să le mulțumesc, nu-mi amintesc numele, dar mii de
mulțumiri celor care m-au ajutat…până la urmă sunt participanți care au
sacrificat timpurile curselor lor ca să mă ajute.
Am rămas întins la umbră gândindu-mă ce era mai bine: să cobor sau să urc?
Așa e când te afli în mijlocul munților - daca te retragi trebuie să mergi la
unul dintre punctele de control.
Surpriza mea a fost că magneziul pe care mi l-au dat începuse să-și facă
efectul, mă simțeam din ce în ce mai bine și chiar am îndrăznit să fac câțiva
pași ca să văd cum e. Problema a fost de fapt că în corpul meu nu era nimic din
tot ceea ce ar fi avut nevoie; nu poți să bei 6 l de apă fără altceva; am
scos-o toată prin transpirație și am rămas fără rezerve. Greșeală de începător,
n-o să se mai întâmple : )
Cum spuneam, am făcut câțiva pași și m-am gândit: ”mai bine merg sus unde e
punctul de control”, am luat lucrurile și am început din nou alergarea, de data
asta foarte foarte liniștit, nu voiam să am aceeași problema din nou.
Mai sunt 9 km, încep să urc ușor, dar din ce în ce mai puțin ușor fără
să-mi dau seama, mă simt mult mai bine în ceea ce privește cel mai important
lucru: mintea; în concursurile de felul ăsta 50% e mintea, dacă ai senzația că
nu ajungi, nu o să ajungi niciodată. Am început să mă gândesc că nu mai era așa
de mult, că venisem ca să termin, că nu puteam să abandonez și am început să
prind încedere pe măsură ce treceau kilometri. Am ajuns la punctul în care mai
erau 7 km până la Finish. Momentul hotărâtor: ”TERMIN ORICE-AR FI…”
Beau izotonic, mă umflu de fructe și merg înainte, următorul control la 3,5
km de Finish, jumătate-jumătate.
Îi sun pe colegii care veniseră cu mine (ei au făcut semimaratonul), ”or fi
îngrijorați”, mă gândeam, ”sigur că mă așteptau după 5 ore, pentru că atunci
când ne-am despărțit mergeam cu idea asta, și au trecut deja 5.30”; i-am
liniștit și ei m-au încurajat să continui.
Erau 3,5 km de coborâre și când nu mai ai putere în picioare, cobori cum
poți, fiecare pas e ca o înțepătură. “NU SE POATE!!!” – începea o furtună, a
fost atâta soare că munții s-au încărcat și s-au descărcat deodată. La început m-a enervat, dar până la urmă m-a
ajutat, pentru că răcorește destul, și-au fost numai 10 minute, așa că nimic
grav.
Apoi am văzut un afiș– 4 km până la Finish- mă gândesc: ”gata, 4 km nu e
nimic, oricum ar fi, ajung”, îi sun pe
colegii mei ca să-i anunț și deodată mă întâlnesc cu unul din ei, Cabre, care
venise la ultimul punct de control (după ce băuse 1,5 l de bere J) ca să se asigure că mă încurajează destul ca să
ajung și așa a fost. La fiecare pas îmi spunea că e gata, că era doar o
plimbare, că nu mai era nimic până la final și uite că așa a fost…până la urmă
l-am lăsat în spate :) Am luat-o la galop. A strigat: ”500 m!!!”. Nu puteam să
cred, acolo erau cei care aștepat ca să vadă sosirea, a fost un amestesc de
emoție și de oboseală pe care nu pot să-l explic. Când am ajuns la Finish mi-au
căzut o lacrimă, două, dar când am trecut dincolo de linia de sosire am zis:
”muntele ăsta nu poate cu mine!!!” ; acolo mă aștepta cu felicitări și unul dintre participanții care m-au ajutat și
căruia vreau să îi mulțumesc mult.
Mulțumesc celor care m-au încurajat să alerg, celor care mi-au spus să nu
abandonez, pentru că experiența a meritat pe deplin.
Minunată organizare, foarte bune puncte de alimentare, party-ul de seara și
asistența, meniul la 15 lei, berile la 3 lei : ) nu e nimic mai potrivit decât
să comentezi experienețele astea la o bere.
Anul viitor, dacă pot, mă întorc și mă întorc cu gânduri mari!!! :)
Timp final 6h 47 min
Congratulations! Ai fost curajos cand ai decis sa continui pentru ca traseul de la Baisoara nu e usor deloc. Experienta o sa te ajute data viitoare. Bravo! Andrei
ResponderEliminarMultumesc mult. Comentarii ca al tau ma fac sa continui cu mai multa forta in provocarile din viitor.
ResponderEliminar